Xi Jinping și Emmanuel Macron au discutat despre războiul din Ucraina. Președintele Chinei i-a spus omologului său francez că securitatea continentului european trebuie să aparțină țărilor UE

Xi Jinping și Emmanuel Macron au discutat despre războiul din Ucraina. Președintele Chinei i-a spus omologului său francez că securitatea continentului european trebuie să aparțină țărilor UE
Foto: Mediafax foto
Publicat: 10/05/2022, 20:13

Într-o convorbire telefonică, președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis omologului său francez, Emmanuel Macron, că lupta dintre marile puteri, în contextul crizei din Ucraina, ar putea deveni o amenințare mai mare și de durată la adresa păcii globale decât criza în sine.

Potrivit Digi 24, China a cerut în repetate rânduri țărilor europene să își exercite autonomia diplomatică și să nu se alinieze cu Statele Unite în ceea ce Beijingul spune că este o „mentalitate de război rece”. De asemenea, China a refuzat să condamne Rusia pentru invadarea Ucrainei, pe care Vladimir Putin o numește „operație militară specială”.

Televiziunea de stat chineză precizează că Xi Jinping i-a transmis lui Emmanuel Macron în cadrul discuției telefonice că statul său consideră că Europa ar trebui să dețină controlul deplin asupra securității europene.

Mai mult, președintele chinez speră ca Franța să joace un rol activ în intensificarea relațiilor dintre China și Uniunea Europeană, în contextul în care deține președinția rotativă a UE.

De partea cealaltă, Palatul Elysee a transmis că cei doi șefi de stat au discutat despre criza alimentară globală care decurge în urma războiului din Ucraina și au pledat pentru aplicarea imediată a unui armistițiu.

„Cei doi șefi de stat și-au reiterat angajamentul de a respecta integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei”, a transmis Palatul Elysee.

Referitor la restricțiile dure legate de COVID în ceea ce privește circulația persoanelor în China, Macron a cerut autorităților chineze să țină cont de activitatea comunității franceze de acolo, în special prin menținerea legăturilor aeriene cu Franța, permițând călătoriile către aeroporturi și asigurându-se că părinții și copiii lor nu vor fi despărțiți.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Preşedintele Serbiei declară că victoria Kamalei Harris ar putea declanşa un al Treilea Război Mondial
A aflat că soția îl înșală, chiar în timpul filmărilor Asia Express: `Vreau să divorțez`
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Se deschide cel mai mare șantier din România. Se caută 22 000 de muncitori care...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată...
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă: "E corectă viața?...
Lunetiști, drone și gard de sârmă ghimpată. Măsuri de înaltă securitate în Maricopa, comitatul care...
Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un tragic accident rutier, la Dumbrăvioara. Avea doar 54...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
După câți KM se schimbă plăcuțele de frână. Care sunt primele semne de uzură și...
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Votul care va decide viitorul SUA şi al lumii. Donald...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Anunț trist despre Regina Camilla. Vestea venită azi: „Cu mare regret, Majestatea Sa...”
A murit un mare jurnalist român. A scris istorie în mass-media
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
De ce a amânat Virgil Ianțu să se căsătorească cu mama fiicei sale. După 22...
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
O gaură neagră „înfometată” se hrănește de 40 de ori mai rapid decât limita teoretică